Spune ce gandesti!

…sau arta de a fi putin nebun.

Te provoc sa iti imaginezi cum ar arata o zi din viata ta in care sa spui tot ce gandesti, oricui. Cum te-ai simti? Ce crezi ca s-ar intampla? Ai rezista mai mult de 5 minute in fata unei persoane careia ii impartasesti toate gandurile tale? …si nu numai gandurile, ci si pasii urmati de “logica” ta? Cum crezi ca ar reactiona persoana respectiva?

Sa spunem ca e cel/cea mai bun/a prieten/a al/a tau/ta. Cel mai probabil ca la inceput ar incerca sa te inteleaga. Apoi ar urma intrebarea “normala”: “- Esti bine?”. Zambetul putin mirat va insoti cu siguranta intrebarea. Tu ar trebui sa pastrezi linia “sinceritatii” si sa ii explici ceea ce faci. Mimica persoanei din fata ta s-ar schimba pe parcursul explicatiei? …cel mai probabil.  Daca ai reusi sa-ti pastrezi seriozitatea in conversatie, crezi ca zambetul s-ar transforma in ingrijorare? Daca da, inseamna ca el/ea este un/o prieten/a adevarat/a? Ar incerca sa te “ajute” sau ar cere ajutorul celorlalti buni prieteni/e din “trib”? Ei cum crezi ca ar reactiona la povestea ei? Dar dupa discutia “sincera si dezarmanta” cu tine?

Sa zicem ca in fata ta sta un/o coleg/a de birou/scoala. Cum crezi ca ar reactiona daca intr-o buna zi i-ai spune tot ce gandesti? Te-ar asculta mai mult de 30 de secunde? Daca da, de ce crezi ca ar face-o? Pentru ca ii pasa, dar nu ti-a aratat asta niciodata? Sau pentru ca ii oferi un spectacol inedit care cu siguranta se va transforma in subiectul favorit al barfei zilnice? Sau pur si simplu te-ar lasa in “plata Domnului” pentru ca esti putin sarit/a de pe fix. Stia asta despre tine, dar acum tu ii confirmi. Reactia ar putea fi si alta, un pic dusa spre extrem. Te-ar asculta un timp, dupa care s-ar simti jignit/a pentru ca tu ii observi privirea nedumerita si incepi sa ii spui ce “fete” face. Si ii explici si de ce!

Daca ai face asta in fata unui sef? De fapt, mai intai sa te intreb… ai avea curajul? Te-ar trimite acaasa? Ti-ar oferi un pahar cu apa si o pastila? Te-ar ameninta cu sanctiuni grave? Ar chema ambulanta? Te-ar trimite la psiholog? Dar poate seful/a e “de treaba”. Ti-ar zambi si si-ar vedea de-ale lui/ei. Presupun ca exista si astfel de sefi, nu?

Daca ai face asta in fata unui politist? Crezi ca la un moment dat te-ar aresta? Nu? Sincer? Nu ai nici un gand necurat? Ok, sa zicem ca nu ai. Dar o escorta pana la sectia “agitati” crezi ca s-ar obosi sa-ti ofere? Cred ca da, atata timp cat nu este un burtos de la circulatie (fara suparare pentru soferii surprinsi in intersectie).

Daca i-ai spune tot ce gandesti unui preot, te-ai spovedi? Cum crezi ca ar reactiona (nu cum ar trebui sa reactioneze)? Se prevede o exorcizare?

Cred ca oricine ar sta in fata ta, cu o “mica” exceptie, ar considera ca ceva nu este in regula cu tine. Sinceritatea completata cu informatia exagerat de exacta este dezarmanta. Cred ca nu ti-ar lua prea mult timp pana sa observi ca cei de langa tine te considera “un pic nebun”, in cel mai fericit caz.

Care crezi ca ar fi exceptia?

Imagineaza-te in fata unui copil. Incearca sa ii spui tot ce gandesti. Ai sa observi cu totul alte reactii. Si nu vor fi doar reactii fizice. Pregateste-te de un val de intrebari care sa te ajute sa “povestesti”. Copiii sunt surse de atractie a informatiei. Tocmai le vorbesti “pe limba lor”. Probabil ca dupa putin timp ai sa cedezi tu, daca nu cumva te-ai pregatit, in prealabil, de “atacul” micutului.

Incearca! Eu m-am distrat (si ingrozit) copios!